intrupari

In ultimele luni am fost extrem de mondena virtual, administrand Barul de cocktail-uri.  Am citit  (desi notabila e doar recitirea Lolitei). M-am uitat la show-uri televizate pana m-am plictisit. L-am vazut pe marele maestru Radu Beligan fara a fi impresionata de altceva decat de longevitatea sa fizica. Am evaluat sute de studenti si, de cateva ori, am avut intalniri multumitoare cu ei. Ceea ce e, una peste alta, grozav.

Dar:

Craciunul ma prinde ca pe Scrooge , fara ca eu sa pot riposta , si ma arunca in Craciunurile trecute. In Craciunurile in care zapada era pana la cer (atat de pana la cer incat se poate confunda azi cu flori albe de castan inalte pana la cer), in care dorintele mele erau extrem de simple (si partea din dorintele alea simple care nu s-au indeplinit atunci pentru ca nu obisnuiam sa-i scriu scrisori coerente Mosului ma urmareste si azi in vise idiot de nedrepte), in care tata traia, Adi traia, mama punea deoparte niste bani ca sa ne cumpere niste mici cadouri asteptate febril si primite cu mult mai multa bucurie decat cele scumpe de astazi. In Craciunurile in care, cumva, eram acasa.

Asa ca-mi scriu, tarziu cred, lista catre Mos.

• Nu vreau decat sa pot plange un pic si reconfortant, dar in bratele cuiva, nu cu noduri in gat si lacrimi retinute in birou.

de pe aceasta platforma ne-apetisanta, dar la anii mei mutarea e grea.

La Milano n-am mai fost fata de acum 8 ani, intrebatoare si bucuroasa, ci o “doamna” preocupata de shopping eficient si performanta peste medie la conferinta. M-am uitat atenta la vitrinele designerilor si mi-au placut, am baut cateva cafele neiesite din comun si am mancat un tiramisu bun, foarte bun. Am mustacit vazand cum pizzeriile si alte restaurante cu specific national sunt deservite majoritar de asiatici. Am privit cu ingaduinta toamna, cu un aer pretios, imprumutat din Eat, pray, love .
Una peste alta, m-am odihnit. Nici nu-mi trebuia mai mult, la varsta mea infuziile de romantism pot fi letale. Chiar si dupa numai 2 zile de Occident, am strans din dinti cand am ajuns in aeroportul Iasi , ca si cum as fi fost proaspat adusa la realitate din Matrix.

Am visat o cafea la Milano , o cafea de Hollywood . Si nu-s doar culorile din toamna si din barul de cocktail -uri de vina.

Pentru continuitate in frivolitate, dupa Olivia Joules si imaginatia hiperactiva m-am gandit sa citesc La Paradisul femeilor. Ma asteptam, vazand titlul, la o carte cinstita despre prostitutie si am dat peste un tratat de management, marketing si merchandising in domeniul vanzarilor textile sau, mai pe scurt, peste un mall parizian de acum 100 de ani. Macar topicul e tot frivol.

E o toamna frumoasa, dar cam plina de medicamente. Ma dor toate partile corpului in care si-au facut

Eu, dupa baie , stau cu un prosop   turban in cap. Andrei , derutat, intreaba:

Mami, ti-ai pus si tu baterii ? Le-ai luat de la bica?

a murit Steve Jobs . Eu as vrea sa fug de acasa, sa mananc ceva delicios intr-un restaurant scump, sa-mi cumpar carti, cizme si blugi si sa merg la plimbare in Gradina Botanica . Nimic original, doar un fel de Eat, Pray, Love moldovenesc.

Recitesc Huliganii si citesc Cartea soaptelor in acelasi timp. Am niste pareri despre receptarea lui Eliade la 18 si 34 de ani, dar le pastrez pentru mine. Istoria romantata a unui safari m-a surprins si mi-a placut, desi-i cam lipita cu siropuri cleioase pe alocuri.

In drum spre Milano, M. imi promite Freiburgul, lacul Como si Chamonix . Venetia si Monaco le-am refuzat. Asteptam numai avizul review-urilor la cele 2 articole trimise.

E primul an in care imi pregatesc atenta cursurile si dorm si ma machiez si rad, cred ca m-am maturizat destul cat sa-mi pese la maxim de ochii care ma privesc din banci.

O toamna frumoasa!

P.S. Weblog mi-a furat etichetele. Dar imi scrie asa de frumos in editor Încarca/Înserează, ca-l iert.

Parintii stiu de ce.

Soacra -mea, catre mine: “Stii, am vazut in gradina un jder!”
Andrei : “Mami, bica, nu se spune jder, se spune frigi-JDER!!!”

Starea pe care mi-a dat-o Shape of my Heart, ascultata in mare-in semiintuneric-in inserare-pe vasul de croaziera spre Rusia-dupa un scurt concert live de pian, vioara, oboi-cu M. spunand “Mie nu-mi place Sting”, “Mai vrei sa bei ceva?”-cu degetele numarand singure zilele pana la intoarcerea la Andrei, comparabila doar cu starea pe care mi-a dat-o refreshul repetat din cadrul final de la The Social Network . Despre asta cred ca e viatza, in principal despre asta.

In autobuzul 41, 2 studente Erasmus vorbeau cu accent frantuzesc, folosind cuvinte rare romanesti (lamentabil, reminiscenta!!!), despre prieteni, soferi interni si externi, super-modestia Iasilor, prostia si aroganta lui Grumazescu (aici subscriu, un pic) etc. Una intreaba: Ai vazut fetisoara lui Misu? Ce crezi? Cealalta raspunde: Am vazut-o. E doar un plasament hormonal, doar il stii pe Misu.

Mustacind un zambet, mi s-a facut brusc dor de Simona si de vremea in care, la fel de pretioasa ca si ele, puteam fi un plasament hormonal pentru orice misu (al lor proaspat intors de la studii din UK).