Lacrimi, scoala, nepovesti, neelefanti
Dintr-un curs: sa vorbesti despre functiile nelineare e ca si cum ai vorbi despre neelefanti. Citatul poate sa nu fie exact, eu nu retin decat metaforele, in acest caz neelefantii.
As povesti si n-am ce, sunt goala. Pe dinauntru, pe dinafara am uitat cum e sa fii goala si frumoasa. Tot timpul ma imbrac, repede in halat ca sa-l usuc pe Andrei, repede in pijamale ca sa nu ma intalnesc dezbracata cu mama sau mama soacra, repede in sarafane atent contorizate si accesorizate pentru scoala.
Prima zi de scoala – am fost indispusa dar deja am trecut la profesionisti, pot sa ascund asta si publicul sa rada la glumele mele facute pe pilot automat, informatia sa se transmita nealterata. Unde mai pui ca m-am facut simpatica si in ochii unui auditoriu exclusiv feminin, am o grupa de 19 studente, fara baieti.
De plans am plans pe hol, cu Corina, care l-a lasat pe micutul ei la munte, la parinti, iar el a facut febra aproape de 39 si n-a mai vorbit. M-am speriat cand l-am vazut si pe Andrei stand cu capul pe genunchi intr-un colt, fara sa spuna nimic si cu o figura absenta – il lasasem in camera cu 2 copii mai mari care l-au ignorat, el nu a plans, doar s-a inchis ca-n cochilie.
