***
Articol publicat in: Personal
Pentru S., condoleante. Eu am simtit iar tot disconfortul dat de transmiterea vestilor rele de Pasti, cand am fost la bunici. Cand a murit tata, am mers la ei toti trei (eu, mama si Adi), imbracati in negru. Bunicul a inceput sa planga – nu-l mai vazusem niciodata macar lacrimand. Cand a murit Adi, mama nu a putut sa-i anunte, am mers eu cu M. Nici nu ma pot gandi cum a fost. Acum, am trecut sa-i vedem si, din niste motive de optimizare a deplasarii, n-am mai luat-o si pe mama. Cand ne-a vazut coborand din masina fara ea, bunica-mea a inceput sa tremure din tot corpul si a trebuit sa sun acasa, ca mama sa o lamureasca de buna ei stare. Of. Ca sa nu mai zic ca pe la matusa-mea asta din Iasi (care e cea mai buna femeie din lume, de fapt nici nu cred ca e o femeie, e un mare centru de triaj care-i cazeaza si repartizeaza pe toti bolnavii din Fratautii Noi si Vechi pe la spitale, care spala copiii strazii si-i culca peste noapte in patul copiilor ei, care nu m-a lasat sa plec de la ea, in studentie, niciodata fara macar un ou), n-am mai trecut decat de 3 sau 4 ori in ultimii 10 ani – doar pentru ca ea a venit sa-mi spuna ca Adi nu mai e.
*
joia viitoare plecam, pe langa Londra (cu The Phantom of the Opera si mult shopping pentru copii, de aceasta data) M. promite Oxbridge.
*
Tiroidita Hashimoto ma face sa fiu inerta, nici nu rad nici nu plang, ma uit doar plicitisita in jur. Dupa o luna de
*
Public la Kuala Lumpur . How cool is that?
